urcus

Cand ridici fermoarul pana sus, iti pui gluga si o iei la picior, la urcus prin noapte, pana pe varf, unde se opreste gondola.
Cand vezi ca alaturi de tine paseste un ciobanesc mioritic batran, pe care nu-l cunosti, dar vine cu tine doar sa-ti tina de urat. Te-a vazut cand ai plecat de la cabana si s-a ridicat incet, cu blana facuta turturi, si vine domol, sa fie langa tine.
Cand vantul ridica valuri de zapada sa te amestece in nori care inteapa, dar iti curata capul de ganduri. Si urci, ba cu fata, ba cu spatele, pana sus, unde se termina muntele. De-acolo poti sa te uiti la orasele luminate, departe, si te bucuri ca vei dormi in creier de padure.
Apoi te dai pe fund la vale, pe Lupului, ca sa fii sigur ca nu-ti mai trece nimica prin minte si ca ajungi la cabana ca un om de zapada care abia asteapta sa bea un vin fiert.
Ratrackul pleaca la drum, se face liniste si aerul rece incepe sa vorbeasca cu tine.

E pace si incepe sa miroasa a somn.

 

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *