Iscghl

Aterizat la Munchen, cu ditamai kilogramele de schiuri, tarandu-le dupa noi.

Cum am iesit din aeroport, Razvan si-a pus ochelarii de soare desi ceata te invaluie catifelat. Dupa ce s-a impiedicat de doua ori, a intrebat nemultumit unde este masina inchiriata. Langa noi, doi dementi cu rucsacuri imense in spinare sunt cu picioarele goale, zornaind in slapi. Nu e chiar frig, dee … o iarna mai blanda si in Germania, dar le privesc cu ingrijorare labile goale si imi pun de urgenta caciulita pe cap. Mai ies vreo patru turisti, tarand un windsurf si, brusc, realizez ca schiurile sunt o povara lejera. Razvan insista ca cineva sa rezolve cu masina, in timp ce Radu priveste ingandurat niste hartii. Anul acesta am zis pas lui Hertz, Avis si brandurilor consacrate, Raducu alegand o firma obscura (Caro) pe care nu am gasit-o in aeroport la sectiunea de Rent a car. Citind cu atentie hartiile, aflam ca nici nu are birou in aeroport, ci in afara lui (?).

Privirile se ridica din A4-ul printat si descoperim o duba mare, fara geamuri, in care o doamna invarte alte hartii. Am gasit biroul companiei 🙂 Masina noastra, o duba cu geamuri de data asta, e inca la „washing”. Liviu intreaba ce culoare e masina (???), iar doamna, perplexa, e lamurita ca noi lucram in industria modei si nu calatorim cu orice culoare pe tabla. Mai bagam o tigareta si asteptam cuminti sa vedem ce mai urmeaza. Momentan a inceput sa ploua sagalnic, ce mai, vreme potrivita de schi 🙂