Azi m-a lovit o crosă de golf în cap. Fie am urechile din azbest, fie mi s-a spus prea des că sunt tare de cap, căci umflătura e modestă şi gheaţa nu a chiar sfârâit când am pus-o pe zona vătămată.
Dupămasa a început relaxat, după somnul scurt, dar plăcut. Ne-am biciclit cu bucurie spre parcul cu terenul de mini-maxi golf, unde patru puştani şi trei adulţi ne-am apucat de treabă, sub privirile indulgente ale femeilor. Luca, aflat pentru prima oara în posesia unei crose, s-a comportat exemplar şi a apreciat cum se cuvine sportul absolut al calmului şi concentrării. Cu toate acestea, spiritul lui dinamic a intrat în uşoară disensiune cu momentele de relaxare de dinaintea loviturilor, iar la o gaura ce necesita un balans mai larg şi o lovitură mai sănătoasa, mi-a proiectat plumbul direct în scăfârlie.
Când ţiuitul a încetat şi am reuşit să recalibrez imaginile, am realizat că la sportul ăsta e bine să te abţii să mai dai sfaturi sau indicaţii cu gâtul întins prea aproape de traiectorie. Căci crosa e suficient de lungă şi penalizează imediat vorbăreţii.