serenitatea unui moment de cumpana

Afară e frig, dar nu chiar atât de frig. În casă e cald, dar nu chiar atât de cald. E doar plăcut, fără alte pretenţii. E muzică liniştitoare în boxe, nici tare, nici încet. Atât cât să te învăluie discret şi să-ţi fie bine. Ba un colind instrumental, ba un cant bizantin, ba o melodie discretă, la pian. Toate curg în acelaşi ton şi în acelaşi ritm. Produc aceleaşi număr de bătăi în piept şi aceeaşi respiraţie calmă, relaxată, şi adâncă, ce coboară până la izvoarele aproape nemişcate.
În mansardă sunt singur şi mă simt ca un copil netulburat, stăpân pe propriul lui spaţiu, de care adulţii nu ştiu şi în care nu intră. O carte, lângă, stă deschisă. Şi lângă ea, încă una. Iar în faţă, un perete pe care se caţără o bibliotecă plină, aşteptând liniştită. Cateodată, când afară e frig, dar nu foarte frig şi în casă e cald, dar nu foarte cald, şi când te simţi prea târziu sa-ţi mai doreşti altceva, o seară ca asta e tămăduitor suficientă. Dar nu ai de unde să ştii dacă pacea e făcută să dureze şi dacă serenitatea e doar o mască amorţită de alte temeri care nu au prea mare legătură cu temperatura de-afară sau din casă …

 

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>