Pe drumul posadei, padurea poarta toata zapada pamantului in spate.
Copacii se inclina ca o imensa familie de salcii, plecate sub greutatea alba, alungite in jos, intr-o plecaciune finala.
Incovoierea cea de pe urma, fara orizont imediat de revansa. Dar fara umilire si fara resemnare. Doar ca o etapa, de care se stie, dar care va trece.