M-am sculat, la prima oră, cu o durere grozavă de inimă. Oricum aş fi stat, întins, în picioare sau chircit, mă durea de parcă un cleşte uriaş strângea toată partea stângă a corpului. Zeci de cuţite se înfigeau şi ieşeau din mine, la fiecare mişcare. Respiraţia era cea mai mare problemă. Aerul intra cu mare reţinere şi dacă inspiram mai mult de jumătate de ciclu, cuţitele îşi făceau şi mai tare de cap.
Mama are de ceva timp probleme cu inima, dar nu ştiam că o moştenesc şi că am ajuns şi eu la vârsta la care subiectul se manifestă. La cum mă doare însă, e clar că trebuie să ajung de urgenţă la doctor.
Cu toate acestea, amân momentul, deoarece i-am promis lui Luca să-l duc la cinema – e pentru prima oară în viaţa lui şi, unde mai pui, ca e şi un film 3D. Mă abţin de la ţigări şi pornesc spre maşina, şontâc, şontâc, cu înţepături în inimă, la fiecare pas. Mă doare când fac orice mişcare bruscă, mă doare când închid portiera şi când învârt de volan. Mă gândesc ca e, totuşi, ceva inconştienţă în joc, deoarece pot face un preinfarct sau vreo altă criză, mai mult sau mai puţin fatală, chiar la volan … aşa că oprim la farmacie să luăm nişte pastile. Farmacistul înţelege, e îngrijorat, sugerează să merg la urgenţe şi-mi dă Aspacardin şi încă ceva. Un pahar cu apă şi-mi recomandă să iau pilulele pe loc. Mulţumesc şi plecăm încetişor înspre cinematograf, unde părinţii prietenului lui Luca îmi sugerează să îl las cu ei pe băiat, să iau un taxi şi să fug la un EKG.
Decid să mai stau totuşi cu Luca, respir cu atenţie, mă liniştesc, nu fac mişcări bruşte şi, la jumătatea filmului, mai iau o pastilă. Când ieşim, hotărăsc să-l duc pe Luca acasă şi să mă năpustesc înspre urgenţă. Nu fumez, merg încet, cu băiatul, înţelegător, alături. Ca să nimeresc cel mai potrivit spital, sun la linia de urgenţă şi sunt întrebat în detaliu despre vârstă, stil de viaţă şi de felul specific de manifestare a durerii. Apoi vine întrebarea cheie: durerea şi întepăturile se înteţesc atunci când inspir profund? Da! De unde ştiţi? E grav, probabil, nu-i aşa? Nu chiar, mi se răspunde. Aveţi sigur o întindere a muşchilor intercostali, sub inimă, vă doare când respiraţi pentru că se mişcă toracele. 90% din nebunii care sună cu teamă de preinfarct, au aceeaşi problemă. Vedeţi?, lumea ştie că inima e în stânga, dar ei uită că au făcut o mişcare mai stranie cu o zi înainte, că au exagerat cu flotările, că au făcut sex sportiv, cu figuri ca la Hollywood sau că au schimbat instructorul de Pilates cu unul mai dornic să îi transforme în olimpici, peste noapte. Regăsiţi ceva care se potriveşte? Vă mai doare vreun muşchi pe undeva? Mă pipăi cu mintea şi descopăr un umăr mai înţepenit şi nişte muşchi la spate mai altfel decât de obicei, abdomenul parcă e, şi el, cu febră musculară … Luaţi Nurofen cu două mâini şi vă veţi simţi mai bine. Puteţi să faceţi şi un EKG, dacă vreţi şi sunteţi ipohondru. Mulţumesc, închid jenat. Îmi aprind o ţigară de la care m-am abţinut ca un dobitoc, o fumez şi pe următoarea şi mă buşeşte râsul, de om scăpat de probleme. Mă uit la cutia de Aspacardin şi mă gândesc cui să i-o dau? Poate unui instructor de sport, care să şi-o bage în fund atunci când strigă, cu înverşunare: hai trageţi de voi! 8, 9, 10 şi acum încă zece mişcări, mai rapide, cu trunchiul sus, aşa cum şade bine corporatiştilor ce stau cu ochii în computer.